Continuare la articolul de ieri…

Voi intra direct în subiect şi vă voi relata anumite momente din activitatea noastră de şapte luni, cu încercarea de a fi cât se poate de obiectiv. Prin octombrie ne-am reunit într-o şedinţă a BNC-ului pentru a lua în discuţie aspecte administrative, şi doar pe alocuri politice, iar în acea întâlnire s-a discutat pentru prima dată despre oportunitatea vânzării unui sediu al partidului, neexploatat conform valorii sale. Era vorba despre sediul istoric al PNŢCD din Bulevardul G. Clemenceau nr. 9, pe care vă mărturisesc sincer că nu l-am văzut niciodată dar despre care am auzit(de la preşedinte) că se află într-o stare deplorabilă şi că nu merită investiţi bani în renovarea lui. Motivele acordului iniţial, dat de către întreg Biroul Naţional de Conducere prezent la acea şedinţă, au fost în principal reprezentate de necesitatea cumpărării actualului sediu central închiriat al partidului(B-dul Carol I nr 2) şi a altor câteva sedii din ţară, conform dreptului de cumpărare din Legea Partidelor politice. La acea oră, am considerat cu toţii că această soluţie este una bună pentru depăşirea impasului financiar în care se afla partidul, perspectiva cumpărării unor sedii judeţene ale partidului fiind de ajuns pentru a da votul nostru. Preţul destul de mic avansat de către Aurelian Pavelescu şi bazat pe o expertiză făcută în anul 2008, ne-a făcut pe toţi să ne întrebăm dacă piaţa bucureşteană îi dă dreptate acestuia şi dacă în condiţiile momentului este bine să forţăm vânzarea. S-a dovedit că preşedintele nu avea dreptate şi că acel imobil valorează cel puţin dublu decât am fost informaţi. Fiecare înţelege ce poate din ceea ce am relatat iar ceea ce am înţeles eu, a fost că trebuie să-mi retrag acordul de vânzare, ceea ce am şi făcut.

Tensiunile pornite în principal de la inactivitatea nostră politică la nivel naţional, de situaţia datoriilor la furnizori a partidului şi coroborate cu episodul Clemenceau, au făcut ca Aurelian Pavelescu să se izoleze fără să ştie de un grup majoritar al BNC-ului, totul culminând cu anunţul convocării Congresului de la data de 29 ianuarie 2011, anunţ făcut chiar de către preşedintele Pavelescu şi validat de către BNC şi CNC ale partidului. Mulţi dintre colegii mei din BNC nu au sesizat un moment cheie al şedinţei în care am anulat dreptul de a vinde sediul istoric, şi anume fraza lui Aurelian în care spunea că votează şi el anularea vânzării pentru că oricum următorul BNC va relua acordul de vânzare. Aceasta este dovada că Aurelian Pavelescu a dorit mai mult ca orice să vândă acel sediu, chiar cu preţul îndepărtării celor incomozi şi înscăunării unor obedienţi. Încercările disperate ale lui Pavelescu de amânare a unui Congres convocat chiar de către el şi la care nu poate prezenta o moţiune susţinută statutar, ameninţările cu instanţele de judecată, calomniile şi acuzaţiile nefondate la adresa colegilor săi din BNC, nu fac decât să demonstreze că nu ne-am înşelat atunci când am luat măsuri pentru revenirea la normalitate.

Am făcut aceste precizări în special pentru colegii mei din organizaţiile partidului, pentru a se cunoaşte adevărul aşa cum este el. Se mai poate adăuga la cele spuse şi modul în care Pavelescu ne informa despre întâlnirile sale politice de prin studiourile de televiziune, restaurante ori de pe trecerile de pietoni, negocierile “la cel mai înalt nivel” nefiind altceva decât simple discuţii, asta în cazul în care ele sunt reale. Din informaţiile mele, niciun lider al celorlalte partide nu a luat în calcul vreo alianţă cu noi şi se poate înţelege lesne de ce. Pentru a încerca să concluzionez, spun că noi, cei zece membri BNC care am refuzat să-l mai sprijinim prin moţiune pe Aurelian Pavelescu (şi după noi toată ţara), vom fi judecaţi de istorie şi vom primi calificative de la ţărăniştii din toată ţara iar atunci se va vedea dacă am fost trădătorii partidului sau, cel mult, uzurpatorii unui preşedinte care nu a înţeles ce înseamnă binele celor mulţi şi datoria de a-i reprezenta. Cu bine.

Doamne ajută !